Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ucenic + -ie)
1. starea, calitatea, ocupația de ucenic; timpul petrecut ca ucenic.
2. însușire a unei meserii sau a cunoștințelor dintr-un domeniu de activitate sub îndrumarea unui meșter.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. noviciat)
1. situația, starea, condiția de novice; ucenicie.
2. timpul cât durează această stare.
3. locuință destinată, în mănăstire, novicilor.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (sl. učenikŭ)
1. cel care învață o meserie, o tehnică, sub îndrumarea unui meșter sau instructor în virtutea unui contract sau într-un centru de ucenicie.
2. adept și continuator al unui savant, al unui filosof, al unui artist.
3. (prin ext.) începător într-o activitate; discipol, elev.