Dictionar

Rezultate principale (Huli):

Huli

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (sl. хоулити, sl. huliti)

1. a spune vorbe de ocară sau de batjocură la adresa cuiva, a ocărî (pe cineva); (prin ext.) a vorbi de rău, a bârfi, a calomnia, a defăima.


Rezultate secundare (Huli):

Huligan

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (rus. huligan)

1. cel care face acte de huliganism, care încalcă în mod grosolan drepturile și libertățile celorlalți cetățeni.


Huliganic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (huligan + -ic)

1. de huligan, specific huliganilor sau huliganismului, care ține de huligani sau de huliganism.


Huliganism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (huligan + -ism)

1. purtare, atitudine brutală, care denotă lipsă de cuviinţă, de respect faţă de regulile de convieţuire socială.

2. comportament de huligan; vandalism de grup.

3. (var.) (înv.) huliganizm.


Hulitor, -oare

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (huli + -tor)

1. (persoană) care hulește; defăimător; denigrator.


Hulitură

Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (huli + -tură)

1. blasfemiere a ceva considerat sfânt; hulire.

2. calomniere; (prin ext.) defăimare.

3. facere de râs, de rușine, de ocară; batjocorire.

4. înjosire a cuiva în ochii altora; hulire.

5. vorbe de ocară; vorbe de rău despre cineva; hulire.

6. (prin ext.) disprețuire.


Apaş

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apache)

1. (pl.) indieni din Texas.

2. derbedeu, huligan, bandit, hoţ, tâlhar.


Blasfemia

Parte de vorbire: vb.
Origine: (germ. blasphemieren)

1. a rosti o blasfemie, a huli.


Huligan

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (rus. huligan)

1. cel care face acte de huliganism, care încalcă în mod grosolan drepturile și libertățile celorlalți cetățeni.


Huliganism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (huligan + -ism)

1. purtare, atitudine brutală, care denotă lipsă de cuviinţă, de respect faţă de regulile de convieţuire socială.

2. comportament de huligan; vandalism de grup.

3. (var.) (înv.) huliganizm.


Hulnic, -ă

Parte de vorbire: adj. (înv.)
Origine: (sl. хоульинкъ)

1. care blasfemiază ceva considerat sfânt; hulitor.


Hulitură

Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (huli + -tură)

1. blasfemiere a ceva considerat sfânt; hulire.

2. calomniere; (prin ext.) defăimare.

3. facere de râs, de rușine, de ocară; batjocorire.

4. înjosire a cuiva în ochii altora; hulire.

5. vorbe de ocară; vorbe de rău despre cineva; hulire.

6. (prin ext.) disprețuire.