greșeală

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (greși + -eală)

1. abatere de la adevăr, de la normă, de la un principiu, de la ceea ce e drept sau bine; (concretizat) lucru făcut rău, cum nu trebuie (din nepricepere sau din neatenție).
2. faptă, de obicei neintenționată, care atrage după sine o neplăcere, un rău pentru cel ce a făcut-o sau pentru altcineva.
3. (loc. adv.) fără ~ = perfect, ireproșabil, fără defect.
4. (loc. adv.) din ~ = din nebăgare de seamă, fără voie, involuntar.
5. (var.) (înv.) greșală, (reg.) greșa, (reg.) grișea.

confuzie; greșeală

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT confusio
2. FR confusion; méprise
3. EN mistake; confusion
4. DE Verwechslung; Fehler
5. RU смешение; путaницa
6. HU összevisszaság, zűrzavar; tévedés, hiba

anacolut

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anacoluthe)

1. greșeală de gramatică constând în întreruperea construcției sintactice, în frază, cauzată de neconcordanța dintre planul logic și cel gramatical al enunțului.

corect, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. correct, lat. correctus)

1. (și adv.) conform normelor, regulilor; fără greșeală.
2. (despre oameni) cu o ținută, o atitudine, o purtare ireproșabilă; cinstit.

culpă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. culpa, fr. coulpe)

1. greșeală constând în neîndeplinirea unei obligații, în săvârșirea unei fapte pedepsite de lege; vină, vinovăție.

cultism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cultisme)

1. afectare particulară a stilului; culteranism; gongorism.
2. greșeală de limbă a cărei origine o constituie dorința vorbitorilor de a se exprima mai literar, mai puțin banal.
3. cuvânt introdus în limbă pe cale cultă.

deficiență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déficience, lat. deficientia)

1. lipsă, greșeală, scădere.
2. defect psihic sau fizic.

dublon 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. doublon)

1. (poligr.) repetare din greșeală a unei litere, a unui cuvânt, a unei linii.