împuțire
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (vb. împuți)
Etimologie: (vb. împuți)
1. căpătare a unui miros rău din cauza alterării.
2. intrare în putrefacție.
3. umplere a unui spațiu cu un miros greu, (ca) de corp intrat în putrefacție.
4. (fig.) trândăvire.
5. (trivial) bășire.