acta

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. acta)

1. pl. colecție de documente, registre etc.
2. titlu al unor periodice, colecții de lucrări științifice publicate de o societate, de o instituție.

ablacta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (germ. ablaktieren, lat. ablactare)

1. intr. a înceta secreția de lapte matern.
2. tr. a înlocui treptat laptele matern cu alte alimente necesare sugarului; a înțărca.
3. (refl.; despre sugari) a refuza laptele matern.

actant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actant, germ. Aktant)

1. (lingv.) autor al acțiunii verbului; subiect.

compacta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. compacter)

1. a îndesa, a presa, a face compact prin presare.

contacta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. contacter)

1. a stabili legătura cu o persoană, cu un organism.

contracta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. contracter, lat. contrahere)

1. tr. a încheia un contract.
2. a lua asupra sa o obligație.
3. a ~ o datorie = a se împrumuta.
4. a se îmbolnăvi de...
5. tr., refl. (despre mușchi) a (se) strânge, a (se) zgârci.
6. refl. (despre corpuri) a-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic.

decontracta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. décontracter)

1. refl. (despre mușchi) a-și reveni după o contracție.
2. (fig.; despre oameni) a se destinde, a se relaxa.

ablactație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablactation, lat. ablactatio)

1. trecere treptată și progresivă de la alimentația exclusiv lactată a sugarului la o alimentație diversificată; ablactare.
2. încetare a secreției de lapte matern.

abreviator

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. abréviateur, lat. abbreviator)

1. cel care abreviază scrierile unui autor.
2. autor al versiunii scurte a unei lucrări literare.
3. funcționar al cancelariei papale însărcinat cu redactarea minutelor.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

abstracționism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abstractionnisme)

1. artă abstractă, care atinge sau caută un nivel de abstractizare.
2. (filosofie) tendința de a da abstracțiilor la fel de multă sau mai multă valoare decât realităților concrete.

afanit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. aphanite)

1. rocă cu granule fine, cu o contextură compactă.

aloxit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aloxite)

1. alumină cristalizată folosită ca produs refractar sau abraziv.