Dictionar

adresare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. adresa)

1. acțiunea de a adresa.
2. trimitere a unei scrisori, pachet etc.
3. scriere a adresei pe o scrisoare, pachet etc.
4. îndreptare către cineva pentru a spune ceva.
5. îndreptare către o persoană, instituție cu o invitație, cerere etc.
6. (inform.) acțiunea de identificare a locațiilor de memorie printr-o adresă care permite accesul direct la informațiile procesate sau care urmează să fie procesate.
 

adresabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (adresabil + -itate)

1. grad de solicitare.
2. calitatea de a se adresa unei mase largi.
3. caracterul a ceea ce poate fi adresat.
4. (marketing) capacitatea de a ajunge la un individ sau grup specific în timpul unei campanii.
5. (informatică) capacitatea de adresare a unui banc de memorie.
 

apelațiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. appellation, lat. appellatio)

1. denumire, calificare, nume.
2. (jur.) apel.
3. adresare (însoțită de o cerere, de o rugăminte).
 

darling

Parte de vorbire:  s.m.f. invar.  
Etimologie: (engl. darling)

1. termen afectuos de adresare; drag, dragă.
 

dedicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. dedicatio, it. dedicazione)

1. parte a unei balade în care se face invocația sau adresarea către cel căruia i se dedică.
2. text scris ca omagiu pentru cineva pe o carte, pe un album, fotografie etc.
 

ilustrisim

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. illustrissimo, fr. illustrissime)

1. care este foarte ilustru; prealuminat, preailustru.
2. folosit ca termen de adresare pentru anumiți demnitari, în special ecleziastici.
 

messer

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. messer, it. messere)

1. (în Italia medievală, ca adresare) domn, stăpân.