Dictionar

bucinator

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (lat. bucinator, buccinator)

1. (la romani) suflător din bucină; gornist, trompetist.
 

bucinator, -oare

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (lat. bucinator, buccinator)

1. (anat.) care ocupă lateral spațiul dintre cele două maxilare.
2. (anat.) mușchi ~ = mușchiul obrazului, între cele două maxilare, folosit pentru a alungi transversal gura (mai ales pentru cântatul la trompetă); buccinator.