Dictionar

bandotecă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bandothèque, germ. Bandotek)

1. arhivă de benzi magnetice.
2. încăpere, mobilă pentru benzi.
 

bandotecar, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (bandotecă + -ar)

1. persoană care are în grijă o bandotecă; mediatecar.
 

bandotecar, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (bandotecă + -ar)

1. persoană care are în grijă o bandotecă; mediatecar.