Dictionar

aplicare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (aplica)

1. acțiunea de a (se) aplica și rezultatul ei; aplicat, aplicație.
2. punere a unui lucru peste altul (pentru a-l fixa sau pentru a lăsa o întipărire).
3. punere în practică, realizare concretă; folosire.
4. (fig.) aptitudine, înclinație; talent.
 

aplicare

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT application
2. FR application
3. EN application to
4. DE Anheftung; Befestigung
5. RU приложение; применение
6. HU ráfekvő, rányomott
 

actuar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actuaire, cf. lat. actuarius, scrib)

1. specialist în aplicarea teoriei probabilităților și a statisticii matematice în diferite calcule.
 

aeroelectronică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aéroélectronique)

1. aplicarea tehnicilor electronice în domeniul aviației; avionică.
 

agrobiolog, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (rus. агробиолог)

1. specialist în agrobiologie.
2. specialist în aplicarea cercetării biologice în agricultură.
3. agronom sau fermier care practică agrobiologia.
 

agropedologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agropédologie)

1. disciplină care se ocupă cu aplicarea metodelor de sporire a fertilității solurilor.
 

aplicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. application, lat. applicatio)

1. punere în practică; aplicare.
2. punct de ~ = punct în care se exercită o forță asupra unui corp; școală de ~ = instituție școlară atașată pe lângă o instituție de pregătire a cadrelor, în care se face practică pedagogică.
3. (mil.) formă de pregătire a comandamentelor și trupelor prin rezolvarea unor situații de luptă ipotetice.
4. (fig.) aptitudine, talent.
 

asceză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ascèse)

1. aplicare în practică a virtuților prin exercițiu de voință, privațiuni etc.; viață austeră și retrasă.
2. ascetism (1).