Dictionar

specificare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (specifica)

1. acțiunea de a specifica și rezultatul ei; relatare, mențiune, specificație.
2. aducere la cunoștință (verbal sau în scris) în mod clar și precis; menționare, precizare.
3. reținere a unui fapt, a unui eveniment etc. prin scris; consemnare, înregistrare, (înv.) scriptură.
4. (concret.) ceea ce specifică cineva; indicație, însemnare.
5. (var.) (înv.) spețificare.
 

mențiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mention, lat. mentio)

1. menționare; specificare, precizare.
2. distincție constând în citarea cu elogii a cuiva în urma unui concurs.
 

specificație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. spécification, lat. specificatio)

1. specificare.
2. definire a caracteristicilor cărora trebuie să le răspundă o instalație, o construcție, un produs etc.
 

standardizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (standardiza)

1. acțiunea de a standardiza; reglementare tehnică organizată a producției de piese, subansamble, utilaje etc. prin specificare, tipizare și unificare.
 

stat 2

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. status, it. stato, după fr. état)

1. tabel în care sunt specificate drepturile bănești pe care le au de primit la un moment dat colaboratorii unei întreprinderi sau instituții.
2. tablou, listă.
3. ~ de organizare (sau de funcții) = tabel cuprinzând posturile necesare unei întreprinderi sau instituții, cu specificarea categoriilor de retribuire corespunzătoare.
4. ~ personal = dosar cu specificarea mutațiilor de serviciu ale unui angajat și actele acestuia.