Dictionar

imiș

Parte de vorbire:  s.m. (regional)  
Etimologie: (necunoscută)

1. nume al unui cântec popular.
 

imiscibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. immiscible)

1. care nu poate fi amestecat; nemiscibil.
2. (antonim) miscibil.
 

imiscibilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. immiscibilité)

1. calitatea de a fi imiscibil (care nu poate fi amestecat); nemiscibilitate.
 

imisiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Immission)

1. propagare prin difuziune cu ajutorul curenților de apă sau de aer.
2. (ecologie) încorporarea și acumularea unei substanțe, în special a unui poluant, într-un mediu receptor: atmosferă, apă, sol și organisme vii.
3. cantitate totală de noxe dintr-un volum anumit de aer; concentrația de poluanți din aer.
 

alchimist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. alchimiste)

1. practicant al alchimiei (practică de cercetare în vogă în Evul Mediu și care s-a dezvoltat în cele din urmă în chimie) care își petrecea viața căutând un elixir al nemuririi, un panaceu universal și/sau o piatră filozofală capabilă să transmute metalele comune în aur.
2. (var.) (înv.) alhimist.
 

amfetamină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amphétamine)

1. substanță sintetică, creată pentru prima dată de chimistul român Lazăr Edeleanu în 1887, cu o puternică acțiune stimulatoare asupra sistemului nervos central; (marcă comercială) benzedrină.
 

anarhist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. anarchiste, rus. anarhist, germ. Anarchist)

1. I. referitor la anarhism, ideal politic bazat pe suprimarea statului și autorității.
2. care este favorabil anarhismului; care mărturisește, care exprimă sau care răspândește această doctrină.
3. II. adept al anarhismului; persoană care profesează, care practică anarhismul.
4. (antonim) legitimist.
 

animist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. animiste)

1. I. referitor la animism, credința că orice lucru are un suflet.
2. care profesează animismul, este marcat de animism.
3. II. adept al animismului.
4. persoană care credea că obiectele și fenomenele naturii ar fi însuflețite.
 

antijunimism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (anti- + junimism)

1. atitudine, concepție antijunimistă.
 

antijunimist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (anti- + junimist)

1. (persoană) care este împotriva junimismului, care se opune manifestărilor junimiste în literatură sau politică.