OK
X
ciocănitură
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (ciocănit + -ură)
1.
zgomot
produs
de
lovituri
repetate,
cu
ciocanul
sau
cu
alte
obiecte,
într-un
corp
tare;
ciocănit.
bontănitură
Parte de vorbire:
s.f. (reg.)
Etimologie: (bontăni + -(i)tură)
1.
ciocănitură,
bocănitură.
tâcâitură
Parte de vorbire:
s.f. (înv., reg.)
Etimologie: (tâcâi + -tură)
1.
ciocănitură
sau
bătaie
ușoară
(în
ușă);
(reg.)
ticăitură.