Rezultate principale (Biom):
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Biom)
1. comunitate ecologică formată din mai multe ecosisteme similare.
Rezultate secundare (Biom):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. biomagnétisme)
1. capitol al biofizicii care studiază câmpurile magnetice generate de structurile biologice, precum şi acţiunea acestora asupra organismelor vii.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. biomasse, engl. biomass)
1. (biol.) densitatea viețuitoarelor pe unitatea de masă sau de volum.
2. (energie) materie organică care poate furniza energie prin degradare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. biomathématique, engl. biomatematics)
1. adj. referitor la biomatematică.
2. s. f. domeniu bazat pe aplicarea principiilor matematicii în biologie.
Parte de vorbire: s. m. f.
Origine: (fr. biomathématicien)
1. specialist în biomatematică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (bio- + material
1. produs folosit la restaurarea sau înlocuirea unor ţesuturi vii care au avut de suferit din diverse cauze.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. biomécanique)
1. adj. referitor la biomecanică.
2. s. f. ştiinţă care studiază fenomenele fiziologice cu ajutorul mecanicii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. auréomycine)
1. substanţă cristalină, galbenă-aurie, folosită ca antibiotic; biomicină.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Biogas)
1. gaz prin descompunerea substanţelor organice; biometan.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. engl. bioengineering)
1. disciplină care aplică principiile ingineriei de proiectare și analiză sistemelor biologice și tehnologiilor biomedicale.
2. ansamblu de metode de lucru prin care se manipulează materialul genetic la nivel molecular și celular; inginerie genetică.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. biomathématique, engl. biomatematics)
1. adj. referitor la biomatematică.
2. s. f. domeniu bazat pe aplicarea principiilor matematicii în biologie.
Parte de vorbire: s. m. f.
Origine: (fr. biomathématicien)
1. specialist în biomatematică.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. biomécanique)
1. adj. referitor la biomecanică.
2. s. f. ştiinţă care studiază fenomenele fiziologice cu ajutorul mecanicii.