Dictionar

Biot

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. biot)

1. unitate de măsură pentru identificarea curentului electric, de 10 amperi.


Biotactism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. biotactisme)

1. atracţie exercitată de o celulă asupra alteia.


Biotaxie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. biotaxie)

1. parte a biologiei care stabileşte regulile de clasificare a organismelor vii; biotaxonomie.


Biotaxonomie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. bio-taxonomie)

1. disciplină care se ocupă cu clasificarea organismelor vii; biotaxie, biosistematică.


Biotaxonomie; biosistematică

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT biotaxonomia

2. FR biotaxonomie

3. EN biotaxonomy

4. DE Biotaxonomie

5. RU биотaксономия

6. HU biotaxonómia


Biotehnic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. biotechnics)

1. adj. referitor la biotehnică.

2. s. f. bionică.


Biotehnician

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (bio- + tehnician, cf. fr. biotechnicien)

1. specialist în biotehnică.

2. persoană responsabilă de operarea și întreținerea echipamentelor sanitare utilizate în spitale și clinici.


Abioseston

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abioseston)

1. (biologie) mulțimea particulelor detritice suspendate în apă (sărată sau dulce); totalitatea componentelor moarte dintr-un seston; seston abiotic; tripton.


Abioză

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abiose)

1. stare a unui corp abiotic; stare lipsită de viață.

2. conservare a produselor alimentare prin distrugerea microorganismelor.


Aerob, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aérobe)

1. (despre organisme) care nu poate trăi fără oxigen; aerobiotic.


Agrobiocenoză

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. agrobiocénose)

1. biocenoza organismelor din biotopul agricol; biogeocenoză creată de om (ecosistem artificial) în scopuri agricole, care depinde în primul rând de activitatea umană (fertilizare, lucrare mecanică a solului, irigare, tratare cu substanțe chimice toxice et cetera); agrocenoză.


Agroecologie

Parte de vorbire: s.
Origine: (agro- + ecologie)

1. ramură a ecologiei care studiază influenţa factorilor de mediu abiotici asupra plantelor de cultură.


Ampicilină

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (engl. ampicillin)

1. (farm.) antibiotic cu spectru larg din clasa beta-lactaminelor, care acționează asupra bacteriilor gram-pozitive și asupra anumitor bacterii gram-negative; penicilină semisintetică.