Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. bitumer)
1. a amesteca cu bitum un material granulat.
2. a face bitumajul unei şosele; a umple cu o masă bituminoasă rosturile dintre pavele.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bitumage)
1. stropire cu bitum şi criblură a îmbrăcămintei asfaltice a unei şosele.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bitume, lat. bitumen)
1. rocă lichidă în scoarţa pământului din hidrocarburile de ţiţei, folosită la bitumaj şi la fabricarea unor lacuri, izolanţi etc.
2. (arte) culoare brună strălucitoare, obţinută prin amestecarea bitumului (1) cu ulei de in şi cu ceară.