OK
X
bluf
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (engl. bluff)
1.
vorbă
spusă
(sau
acțiune
făcută)
în
scop
de
intimidare;
cacialma.
blufa
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. bluffer)
1.
a
intimida,
a
înșela
prin
bluf.
blufeur, -ă
Parte de vorbire:
adj., s. m. f.
Etimologie: (fr. bluffeur)
1.
(cel)
care
intimidează
prin
bluf.
blufa
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. bluffer)
1.
a
intimida,
a
înșela
prin
bluf.
blufeur, -ă
Parte de vorbire:
adj., s. m. f.
Etimologie: (fr. bluffeur)
1.
(cel)
care
intimidează
prin
bluf.