Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. borne)
1. stâlp de marcaj din beton, lemn etc., la marginea drumurilor, de-a lungul unei frontiere etc.
2. piesă metalică aparţinând circuitului electric interior al unui aparat, al unei maşini sau instalaţii, care asigură legătura cu un alt circuit.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. borner)
1. a marca cu borne un teren; a demarca.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. bornage)
1. acțiunea de a borna și rezultatul ei; punere de borne pentru delimitarea proprietăților, terenurilor et cetera; bornare.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. bornage)
1. acțiunea de a borna și rezultatul ei; punere de borne pentru delimitarea proprietăților, terenurilor et cetera; bornare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cosse)
1. obiect protector din metal care se introduce în interiorul unei bucle formate la capătul unui cablu.
2. inel metalic fixat la marginea unui conductor electric pentru a stabili contactul; bornă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (sulfata)
1. acțiunea de a (se) sulfata și rezultatul ei; sulfataj.
2. acțiunea de tratare a culturilor agricole cu sulfat de cupru.
3. (auto) reacție chimică, în bateriile cu plumb, între acidul sulfuric al electrolitului și plumbul electrodului care formează o acumulare de sulfat de plumb (și uneori sulfat de cupru dacă borna este din cupru sau alamă); (prin extensie) această acumulare de sulfat de plumb.
4. (chimie) proces prin care se introduce o grupare sulfat în molecula unor substanțe organice.
5. acțiunea de a înmuia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva.