Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. brigandage)
1. furt sau jaf armat, crimă comisă cu violență, cel mai adesea, de răufăcători adunați în bande; (prin ext.) act necinstit, furt major; tâlhărie.
Parte de vorbire: s.m. (franțuzism)
Origine: (fr. brigand)
1. cel care practică de obicei brigandajul; hoț, tâlhar de drumul mare.
2. (prin ext.) om necinstit.