Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. ablativus, fr. ablatif)
1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcţie sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziţie circumstanţială, dintr-un substantiv (sau pronume) şi un participiu în ablativ.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. ablativus, fr. ablatif)
1. care poate suferi ablaţiuni (transformarea progresivă a unui material prin descompunere, fuziune, vaporizare, sublimare, eroziune).
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. oblique, lat. obliquus)
1. adj. înclinat față de o dreaptă sau de un plan; pieziș.
2. (lingv.) caz ~ = denumire a cazurilor care nu exprimă un raport direct (genitivul, dativul, ablativul etc.).
3. adj., s. n. (mușchi) a cărui acțiune se exercită în direcții neparalele cu planul de simetrie a corpului.
4. s. f. (mat.) dreaptă care nu este perpendiculară pe dreapta, sau pe planul dat.