califica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. qualifier, lat. qualificare)

1. tr., refl. a dobândi, a ajuta pe cineva să dobândească o calificare, un titlu etc.
2. refl. a fi admis să concureze la o competiție sportivă.
3. tr. a atribui o calitate unei ființe, unui lucru; a caracteriza.

calificabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. qualificable)

1. care poate fi calificat.

calificare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (califica)

1. acțiunea de a (se) califica; pregătire teoretică și practică într-o profesiune.
2. etapă eliminatorie într-un concurs, într-o competiție sportivă.
3. titlu obținut în urma trecerii unor examene, a unor probe.
4. (jur.) ~a infracțiunii = stabilirea caracterului penal al unei fapte și încadrarea ei în textul de lege.

calificat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. qualifié)

1. care are sau cere pregătire specială într-un anumit domeniu.
2. (despre infracțiuni) săvârșit în împrejurări speciale.

calificativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. qualificatif)

1. adj. care califică, arată o calitate.
2. s. n. cuvânt, termen prin care este caracterizată o persoană, un lucru etc.
3. notă, mențiune cu care se apreciază sârguința elevilor și a studenților, activitatea oamenilor muncii.

descalifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. disqualifier)

1. tr. a declara (pe cineva) nedemn de stimă, de respect; a dezonora.
2. a exclude dintr-o competiție (sportivă) pentru comportare necorespunzătoare, abateri, încălcarea anumitor reguli etc.
3. refl. a-și pierde calificarea profesională.

policalifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (poli- + califica)

1. , tr. a (se) califica în mai multe specialități.

abbevilian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abbevillien)

1. (din) subetajul mijlociu al paleoliticului inferior; chelean.
2. I. legat de localitatea franceză Abbeville.
3. (preist.) califică un tip de cultură aparținând paleoliticului inferior, descoperită în depozitele cuaternare de la Abbeville; care este specific abbevilianului; care se referă la această perioadă.
4. (geol.) care se referă la perioada preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.
5. II. (geol.) perioadă preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.

abductor

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.  
Etimologie: (fr. abducteur, lat. abductor)

1. (mușchi) care produce sau permite abducția.
2. I. califică un mușchi care îndepărtează un membru de axul median al corpului.
3. II. mușchi care îndepărtează un membru de axul median al corpului sau două organe unul de celălalt.

abiotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abiotique)

1. care se opune vieții; care este lipsit de viață.
2. califică un mediu în care organismele vii nu pot trăi, incompatibil cu viața.
3. care ține de abioză; propriu abiozei.
4. factor ~ = unul dintre cei doi factori care guvernează distribuția populațiilor bentice în ocean și care depinde în esență de mediul în care evoluează animalele și plantele.

acarpelat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: ( fr. acarpelé)

1. (bot.) califică o floare fără carpele.

acvilin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aquilin, lat. aquilinus)

1. care amintește de acvilă.
2. califică un nas fin și curbat ca ciocul de vultur.
3. nas ~ = nas coroiat.
4. privire ~ă = privire pătrunzătoare.

adimensional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adimensionnel)

1. califică un raport sau o formulă fără dimensiuni.
2. (fiz.) care nu poate fi dimensionat, măsurat.