Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. canoter)
1. a se deplasa cu o canoe, de obicei prin ramare; a vâsli.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. canotage)
1. sport nautic cu ambarcaţii conduse cu rame.
2. ~ academic = sport nautic care se practică pe schifuri şi pe giguri.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. canotier)
1. persoană care practică canotajul; canotor.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. canoteur)
1. sportiv care practică canotajul; canotier.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Sekundant, lat. secundans)
1. cel care secundează pe cineva.
2. martor la un duel sau harachiri.
3. ajutător al unui participant în anumite întreceri sportive.
4. sportiv, echipă care într-o cursă (ciclism, alergări, canotaj) urmăreşte îndeaproape adversarul din faţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. stroke)
1. (canotaj) numărul de lovituri de vâslă pe minut; cadenţă, ritm; (p. ext.) cel care dictează ritmul vâslitului.