Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caret)
1. broască ţestoasă comestibilă, din mările calde.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (rus. карета)
1. trăsură elegantă, cu patru roți, închisă; cupeu.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (caretă + -aş)
1. meseriaș care face carete; vânzător de carete, trăsuri, cupeuri; (rar) vizitiu al unei carete; (reg.) carâtaș.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. mascaret)
1. val de mare care se urcă pe gura fluviilor, datorită fluxului; bară (7).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. habile, lat. habilis)
1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.
2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.
3. (fig.) care dă dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.
4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.
5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. barre)
1. drug de metal (destinat prelucrării).
2. piesă de metal sau de lemn, în construcţii sau în dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor.
3. (fig.) obstacol, piedică în calea realizării unui lucru.
4. fiecare dintre cei trei stâlpi care delimitează poarta la unele jocuri sportive.
5. şut în stâlpul porţii de fotbal.
6. barieră care desparte pe judecători de avocaţi şi împricinaţi; locul de unde se pledează în faţa justiţiei.
7. (herald.) figură diagonală care reuneşte unghiul stâng de sus al unui scut cu unghiul drept de jos.
8. linie verticală sau oblică, element de separare într-un text.
9. linie verticală care separă măsurile unui portativ.
10. ridicătură de metal liniară încrustată în tastiera unor instrumente cu coarde ciupite.
11. îngrămădire de aluviuni la gura de vărsare a unui râu într-un fluviu sau în mare.
12. mascaret.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (caretă + -aş)
1. meseriaș care face carete; vânzător de carete, trăsuri, cupeuri; (rar) vizitiu al unei carete; (reg.) carâtaș.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. corybante, gr. korybas, -antos)
1. (în Grecia antică) preot al zeiţei Cibele, cu un cult orgiastic.
2. (fig.) chefliu, petrecăreţ.
Parte de vorbire: adj., s. m. f.
Origine: (fr. débrouillard)
1. (cel) care iese uşor dintr-o încurcătură; descurcăreţ.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. viveur)
1. (şi bon ~) om petrecăreţ, om de viaţă, chefliu.