Rezultate principale (Cavaler):
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier)
1. membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, din cetăţenii bogaţi.
2. nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (astăzi) membru al unui ordin militar religios.
3. membru al unui ordin onorific; posesor al unor decoraţii.
4. ~ de industrie = îmbogăţit în urma speculaţiilor; şarlatan, escroc.
5. om generos, nobil, plin de abnegaţie; om cu purtări alese.
6. bărbat care însoţeşte o femeie în societate.
7. bărbat necăsătorit; holtei, burlac.
8. ~ de onoare = tânăr necăsătorit care-i însoţeşte pe miri la cununie.
Rezultate secundare (Cavaler):
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (bărbat + cavaler)
1. bărbat cu atitudine cavalerească.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. cavalleresco)
1. care se referă la cavalerism sau la epoca cavalerismului.
2. care prezintă calități de cavaler; care este vrednic de cavaler; care este caracteristic cavalerilor.
3. (prin ext.) care vădește un caracter sincer, deschis; franc, leal.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. cavalleria, fr. cavalerie)
1. demnitatea, rangul de cavaler al unui ordin.
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. kavaleriia, fr. cavalerie)
1. armă tactică şi strategică folosind calul ca mijloc de deplasare şi de luptă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (cavaler + -ism)
1. purtare, atitudine de cavaler (II, 1); vitejie; lealitate, onestitate.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (rus. кавалерист)
1. cel care servește în cavaleria militară; militar din cavalerie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accolade)
1. ceremonial medieval la primirea cuiva în rândul cavalerilor, printr-o îmbrăţişare şi o lovire uşoară cu latul spadei.
3. semn grafic ({) servind la reunirea mai multor cuvinte, ecuaţii, portative muzicale etc.
4. formă de boltă ca o paranteză culcată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. ala)
1. unitate tactică de cavalerie în armata romană, din auxiliari.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aventureux, it. aventuroso)
1. care are caracter de aventură sau gust pentru aventură; care constituie o aventură.
2. (despre oameni) înclinat să se angajeze în aventură, într-o încercare dificilă, periculoasă, plină de neprevăzut.
3. (despre oameni) care iubește aventura, se lansează de bunăvoie în aventuri; amator de acţiuni îndrăzneţe şi riscante.
4. care abundă, care este plin de aventuri (ex. viață aventuroasă).
5. plin de riscuri (ex. proiect ~).
6. care îl caracterizează pe cavalerul rătăcitor în căutare de aventuri.
7. predispus la aventuri amoroase.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. baron, germ. Baron)
1. senior feudal care avea pe pământurile sale drepturi absolute.
2. titlu de nobleţe între cavaler şi viconte.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. baronnet, engl. baronet)
1. titlu de nobleţe ereditar, în Anglia, superior cavalerului și inferior baronului.
2. persoană care deține acest titlu nobiliar.
Parte de vorbire: s.
Origine: (sp. caballero)
1. mic nobil din Spania care servea în armată cu calul său; cavaler, domn.