caz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. casus, fr. cas)

1. împrejurare, situație, circumstanță.
2. ~ de conștiință = împrejurare în care cineva este silit să procedeze altfel decât îi dictează conștiința.
3. a face ~ de ceva = a considera ceva (exagerând) foarte important; a face ~ de cineva = a exagera calitățile, meritele cuiva.
4. întâmplare, eveniment, accident (petrecut pe neprevăzute).
5. (med.) individ care reprezintă o situație exemplară.
6. fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcții sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului.

caza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. caser)

1. a instala într-un hotel, cămin etc. pentru un timp determinat.

cazacă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. casaque)

1. bluză lungă până peste talie, cu mâneci lungi și încheiată la gât.

cazare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. caza)

1. acțiunea de a caza; instalarea cuiva într-o locuință (de obicei) provizorie; încartiruire, încartiruit.
2. (înv.) așezare a unui obiect în despărțitura sa.
3. punere a cuiva într-un post (care-i asigură traiul).
4. (sinon.) cazat.

cazarma

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (v. cazarmă)

1. a (se) așeza în cazarmă.
2. a pune (un elev) într-un internat; a supune unui regim de internat.
3. (sinon.) a (se) încazarma.

cazarmă 2

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (rus. kazarma)

1. ansamblu de clădiri construite special pentru instalarea unităților militare.
2. (prin ext.) soldați dintr-o cazarmă.
3. ~a echipajului = compartiment situat sub puntea unei nave de luptă, destinat odihnei echipajului.
4. (sinon.) casernă, casarmă.

cazarmăgește

Parte de vorbire:  adv. (înv.)  
Etimologie: (cazarmagiu + -ește)

1. ca un cazarmagiu.

ablativ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcție sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziție circumstanțială, dintr-un substantiv (sau pronume) și un participiu în ablativ.

acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.

acuzativ

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. accusativus, fr. accusatif)

1. caz al declinării care exprimă unele complemente și unele atribute.

acvastat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aquastat)

1. termostat pentru limitarea temperaturii apei într-un cazan.

acvatubular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aquatubulaire)

1. (despre cazane cu aburi) cu tuburi prin care circulă apa.

adverbal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adverbal)

1. pe lângă, care determină un verb.
2. care este legat de verb, care depinde de verb (*acuzativul sau ergativul (în funcție de limbă) este cazul determinant adverbal imediat).
3. care se referă la relația verbului cu alți termeni ai propoziției.