Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. census, fr. cens)
1. (în Roma antică) recensământ al verii şi al cetăţenilor din cinci în cinci ani în vederea stabilirii impozitelor, a recrutării tinerilor etc.
2. (în feudalism) prestaţie anuală în natură sau în bani datorată seniorului, de către posesorul pământului.
3. grupare a unor cetăţeni sau a tuturor locuitorilor unei ţări după diverse criterii.
4. (în capitalism) cuantum minim de impozit care, în anumite sisteme electorale, dă dreptul unui cetăţean să aleagă sau să fie ales.
Parte de vorbire: s.m. invar.
Origine: (lat. abdūcens)
1. (anat.) perechea a șasea de nervi cranieni care inervează mușchiul lateral al ochiului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. censuale, fr. censuel)
1. referitor la cens; supus unui cens (2).
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. censuario)
1. (sclav) obligat doar să plătească stăpânului un cens (2).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alpinisme)
1. sport în ascensiuni pe culmi muntoase greu accesibile.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ascendant, lat. ascendens)
1. adj. urcător, suitor; ascensiv.
2. (despre un astru) care se înalţă deasupra liniei orizontului.
3. (fig.) în dezvoltare progresivă.
4. s. m. f. rudă în linie directă care face parte dintr-o generaţie anterioară.
5. s. n. înălţare a unui astru deasupra orizontului.
6. (astrol.) parte a cerului deasupra orizontului în momentul naşterii cuiva; semn zodiacal ridicat deasupra orizontului estic, la naştere.
7. autoritate morală, influenţă (asupra cuiva).
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. ascensionner)
1. (rar) a face o ascensiune; a escalada, a urca.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. ascensionniste)
1. cel care face ascensiuni; alpinist.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. ascensivo)
1. care urcă la o valoare mai mare, un grad mai înalt et cetera; ascendent.
2. (antonime) descensiv, descendent.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. katafront)
1. front1 (5) deasupra căruia aerul se deplasează descendent, ce antrenează ascensiunea aerului rece.