Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. censor, fr. censeur)
1. magistrat în vechea Romă care efectua recensământul cetăţenilor şi al averilor acestora şi supraveghea moravurile.
2. persoană care are sarcina de a cenzura tipăriturile, publicaţiile, corespondenţa.
3. cel care verifică gestiunea unei întreprinderi, bănci, societăţi etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. auspicium, fr. auspice)
1. (la romani) prevestire făcută de auguri (I).
2. dreptul de a lua auspiciile (rezervat consulilor, pretorilor şi cenzorilor).
3. (rar) protecţie.
4. sub ~iile cuiva = sub egida, sub patronajul cuiva; sub cele mai bune ~ii = în împrejurări favorabile.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. censure, lat. censura)
1. demnitatea şi funcţia de cenzor (1).
2. control exercitat de anumite organe ale unui stat asupra publicaţiilor, spectacolelor, emisiunilor şi, în timp de război, asupra corespondenţei trimise prin poştă; organ care exercită acest control.
3. funcţie psihologică care, în teoria lui Freud, refulează în inconştient dorinţele neconforme cu convenţiile sociale.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (supra- + eu, după fr. sur-moi)
1. (psihanaliză) parte a personalităţii considerată ca un cenzor al întregului comportament social al individului; unul dintre cei trei constituenți ai personalității care corespund simțului moral.
Parte de vorbire: s.m.f. (înv.)
Origine: (germ. Zensurant)
1. persoană care examinează lucrările scrise la un examen; persoană responsabilă cu supravegherea studiilor și menținerea ordinii și disciplinei într-un liceu; cenzor.
2. (var.) censurant.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. cenzura)
1. acțiunea de a cenzura; cenzurat.
2. aplicare a cenzurii; criticare (publică).
3. exercitare a funcției de cenzor.