Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. césure, lat. caesura)
1. pauză ritmică în interiorul unui vers mai lung.
2. mică pauză între două propoziţii sau fraze ori între două secţiuni ale unei lucrări muzicale.
3. (tehn.) diviziune a unei scări funcţionale în dreptul căreia se schimbă treapta acesteia.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)
1. referitor la civilizaţia elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.
2. şcoala ~ă = numele mai multor şcoli filozofice de orientare mistică şi eclectică din perioada elenismului târziu.
3. de o subtilitate excesivă.
4. artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (şi s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. bucolique, lat. bucolicus)
1. adj. referitor la viaţa de la ţară; idilic, pastoral.
2. (despre cezură) care se găseşte după al patrulea picior într-un hexametru.
3. s. f. mic poem pastoral; eglogă, idilă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hémistiche, lat. hemistichium)
1. fiecare dintre cele două jumătăţi ale unui vers, despărţite prin cezură.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. hepthémimère)
1. (despre cezură) care se găseşte după a şaptea jumătate de picior.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. pentémimère)
1. (despre cezură) care se găseşte după a cincea jumătate de picior.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. saphique, lat. sapphicus, gr. sapphikos)
2. vers ~ = vers grec sau latin endecasilabic cu cinci picioare (trei trohei, doi iambi și o silabă), cu cezură după al doilea picior, în poezia lirică; strofă ~ă = strofă din trei versuri safice și unul adonic.