Dictionar

adular

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. adulaire, germ. Adular)

1. (geol.) varietate de ortoză transparentă, cu reflexe argintii, făcând parte din grupa silicaților, subgrupa tectosilicaților și familia feldspaților.
 

adulație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adulation, lat. adulatio)

1. faptul de a adula; admirație fără margini, flatare excesivă; adulare.
2. (var.) adulațiune.
3. (antonime) detestare, disprețuire.
 

compliment

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. compliment)

1. cuvânt de laudă, de respect adresat cuiva; măgulire, adulare; amabilitate.
2. (pl.) salutări transmise prin intermediul cuiva.
3. înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; reverență.
 

lingușire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. linguși)

1. acțiunea de a (se) linguși și rezultatul ei; vorbă, atitudine lingușitoare; adulare, lingușeală, lingușitură.
 

devoție

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (fr. dévotion)

1. atașament față de religie, față de practicile religioase; devotament și zel manifestate în cinstirea lui Dumnezeu sau a sfinților.
2. (prin ext.) adulare, sentiment exagerat de admirație, de respect, de venerație, de adorație față de o persoană sau un lucru.
3. (sin.) devoțiune.
 

lingușie

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (linguși + -ie)

1. acțiunea de a (se) linguși și rezultatul ei; adulare, lingușeală, lingușitură.
2. gest, act, care vizează să câștige favoarea cuiva; vorbă, atitudine lingușitoare.