Dictionar

enclitic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. enclitique, lat. encliticus, gr. enklitikos)

1. (despre cuvinte, articole hotărâte, sufixe, desinențe) care se atașează la un cuvânt precedent, cu care formează o unitate, lipsit de accent propriu.
 

encliză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. enclise, germ. Enklise, gr. enklisis, înclinaţie)

1. așezare a unui cuvânt, a unei silabe sau a unui element neaccentuat în poziție enclitică; postpunere.
 

postdeterminant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (post1- + determinant)

1. determinant (2) enclitic.