șenilă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chenille)

1. organ de rulare al unor autovehicule, dintr-o bandă metalică continuă care se înfășoară peste roți.

autoșenilă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autochenille)

1. autovehicul de transport pe șenile.

coșenilă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cochenille)

1. insectă originară din Mexic, care trăiește pe cactuși și din care se extrage carminul.

semișenilă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. semi-chenillé)

1. șenilă folosită numai ca organ motor de rulare la tractoarele și autocombinele pe terenuri cu aderență redusă.

șenilat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. chenillé)

1. (autohevicul) cu șenile.

acrogerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acrogérie)

1. atrofie senilă a pielii extremităților.

barbotin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. barbotin)

1. roată dințată care antrenează lanțul ancorelor sau șenila unor vehicule.

carminic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carminique)

1. acid ~ = acid extras din coșenilă.

prezbiacuzie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. presbyacousie)

1. slăbire senilă a auzului.

purpură 1

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat., fr. purpura)

1. materie colorantă de un roșu-închis, pe care cei vechi o extrăgeau din coșenilă.
2. culoarea roșu-închis.
3. ~ retiniană = rodopsină.
4. stofă scumpă plușată vopsită cu purpură.
5. haină regească, imperială din astfel de stofă; hlamidă.
6. (fig.) demnitatea de împărat sau de consul în Roma antică; (mai târziu) demnitatea regală, demnitatea de cardinal.

semișenilă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. semi-chenillé)

1. șenilă folosită numai ca organ motor de rulare la tractoarele și autocombinele pe terenuri cu aderență redusă.