Dictionar

triangulație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. triangulation)

1. ansamblu de operații geodezice prin care pot fi determinate suprafețe și distanțe, împărțind terenul într-o rețea de triunghiuri echilaterale în vederea stabilirii coordonatelor punctelor de pe teren.
2. rețea de triunghiuri, baza unei ridicări topografice.
 

aerotriangulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérotriangulation)

1. metodă de determinare a punctelor de triangulație prin aerofotograme.
 

fototriangulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. phototriangulation)

1. triangulație efectuată cu ajutorul fotogramelor.
 

aeropoligonație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aéropolygonation)

1. triangulație fotogrammetrică spațială care folosește fotograme de lungimi mici pentru determinarea coordonatelor punctelor terestre.
 

aerotriangulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérotriangulation)

1. metodă de determinare a punctelor de triangulație prin aerofotograme.
 

fototriangulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. phototriangulation)

1. triangulație efectuată cu ajutorul fotogramelor.
 

triangula

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. trianguler)

1. a executa lucrări prin metoda triangulației; a face triangulația unei regiuni, a unei țări etc.