Dictionar

blestemare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. blestema)

1. invocare a unei nenorociri (sau a mâniei divine) împotriva cuiva; blestem.
2. (înv.) vorbă sau expresie injurioasă; înjurătură.
3. (înv.) hulă.
 

anatemiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (după fr. anathémiser, anathématiser, lat. anathemisare)

1. a arunca anatema asupra cuiva; a pronunța o excomunicare împotriva cuiva.
2. a blestema, a declara ca aparținând răului.
 

blasfem

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. blasphème)

1. blasfemie, hulă.
2. blestem.
 

damna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. damner, lat. damnare)

1. a condamna la chinurile infernului.
2. a blestema, a reproba.
 

damnabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. damnable, lat. damnabilis)

1. care merită să fie blestemat, condamnat.
 

damnat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. damné, lat. damnatus)

1. condamnat la chinurile infernului.
2. blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul public.
 

damnațiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. damnation, lat. damnatio)

1. osândire la chinurile infernului.
2. blestem.