Dictionar

analatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anallatism)

1. proprietate optică a stadimetrului și a taheometrelor de a da direct prin citire distanța de la centrul aparatului foto la mira vizată.
 

anticentru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anticentre)

1. (geol.) loc de pe suprafața Pământului diametral opus epicentrului unui cutremur.
2. (matematică) ~l unui patrulater inscriptibil = punctul de intersecție al perpendicularelor duse din mijlocul fiecărei laturi ale patrulaterului pe latura opusă; punctul lui Mathot.
3. (matematică) ~ al tetraedrului = simetricul centrului sferei circumscrise față de centrul de greutate al tetraedrului.
 

antipol

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (anti- + pol)

1. (mat.) simetricul, în raport cu centrul unei conice, al polului unei drepte în raport cu acea dreaptă.
 

antipolară

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antipolaire)

1. (mat.) polara, în raport cu o conică, a simetricului unui punct în raport cu centrul acelei conice.
 

antropocentric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anthropocentrique)

1. privitor la antropocentrism, care aparține antropocentrismului (doctrină care plasează omul în centrul Universului).
2. care constă în adoptarea antropocentrismului (vorbind despre un sistem filozofic sau cosmologic).
 

apotemă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apothème)

1. segment de dreaptă care unește centrul unui poligon regulat cu mijlocul oricăreia dintre laturi; înălțime a feței laterale a unei piramide regulate.