Dictionar

mâncărime

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (mâncare + -ime)

1. iritație a pielii provocată de anumite boli ale pielii, de înțepătura unor insecte etc. și însoțită de nevoia de a se scărpina; mâncărici.
2. (expr.) a avea ~ de (sau la) limbă = a simți mereu nevoia de a vorbi; a fi vorbăreț; palavragiu.
 

blefarită

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. blépharite)

1. (med.) inflamație sau infecție a marginii libere a pleoapelor care provoacă roșeață, mâncărime și simptome de ochi uscat; inflamație a pleoapelor.
 

blenoree

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. blennorrhée)

1. (med.) boală infecțioasă a mucoasei uretrei, fără fenomene inflamatorii; boală venerică contagioasă, manifestată prin scurgeri purulente, mâncărime et cetera; blenoragie.
 

eczemă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. eczéma, gr. ekzema)

1. boală de piele manifestată prin mâncărime, erupții, abcese etc.
 

licheni 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. lichens)

1. pl. plante criptogame, cu talul din simbioza unei ciuperci și a unei alge, care cresc pe scoarța copacilor, pe ziduri.
2. (sg.) dermatoză caracterizată prin mici papule, care provoacă mâncărime.
 

prurit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. prurit, lat. pruritus)

1. mâncărime intensă a pielii sau a altor mucoase.
 

scabie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. scabies)

1. boală contagioasă de piele, produsă de sarcopt, caracterizată prin apariția unor mici vezicule care produc mâncărime; râie.