Dictionar

navigator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. navigateur, it. navigatore)

1. marinar.
2. membru din echipajul unei (aero)nave care dirijează navigația.
 

argonaut

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. argonaute, gr. argonautes)

1. (mit.; pl.) eroi antici greci care au plecat în Colchida (pe corabia „Argo”) în căutarea lânii de aur.
2. (fig.) navigator îndrăzneț.
3. moluscă cefalopodă din mările calde.
 

astronavigație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. astronavigation)

1. tehnică de navigație care îi permite unui navigator să-și determine cu precizie poziția fizică actuală în spațiu sau pe suprafața pământului cu ajutorul corpurilor cerești vizibile (stele, planete, soare și lună); navigație spațială.
 

glacionaut

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (glacio- + -naut)

1. navigator printre ghețari; specialist în glacionautică.
 

NAUT(O)-, -naut

Parte de vorbire:  afix  
Etimologie: (fr. naut/o/-, -naute, lat. nauta, gr. nautes „marinar”)

1. „cel care conduce (sau călătorește cu) o navă, care plutește, navigator”.
 

oceanonaut

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după engl. oceanaute, fr. océanaute)

1. navigator care explorează străfundurile oceanelor.
 

radioaliniament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. radioalignement)

1. dispozitiv electromagnetic care permite unui navigator să fie ghidat de-a lungul unui ax.