Dictionar

alienare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (aliena)

1. acțiunea de a (se) aliena; înstrăinare.
2. (fil.) depersonalizarea oamenilor, denaturarea relațiilor personale prin puterea banilor, a rangurilor sociale, reprezentarea deformată a realității; alienație.
 

abalienare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)

1. (med.) pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale; alienație.
 

dezalienare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (dezaliena)

1. combaterea alienării.
2. concepție progresistă, revoluționară care, respingând morala și filozofia individualistă, promovează colectivismul, principiul dezvoltării neîngrădite, armonioase și multilaterale a individului și a personalității umane.
 

inalienare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. inaliénation)

1. (jur.) situația, starea a ceea ce este inalienabil.
 

dezaliena

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. désaliéner)

1. a combate sistematic și perseverent alienarea.