ciuruitură
Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Etimologie: (ciurui + -[i]tură)
Etimologie: (ciurui + -[i]tură)
1. zgomot continuu, monoton, lin, ușor și plăcut produs de curgerea unei ape, de frunzele mișcate de vânt etc.; susur.
2. (var.) ciurăitură.