Dictionar

ciuruitură

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (ciurui + -[i]tură)

1. zgomot continuu, monoton, lin, ușor și plăcut produs de curgerea unei ape, de frunzele mișcate de vânt etc.; susur.
2. (var.) ciurăitură.
 

ETMO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. ethmo-, cf. gr. ethmos „ciur, sită”)

1. „ciur, sită; ciuruit, găurit”.