Dictionar

antagonist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antagoniste, lat. antagonista, gr. antagonistes)

1. adj. antagonic.
2. adj., s. n. (substanță, agent, mușchi) care împiedică efectele agonistului2 (II).
 

antropogen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropogène)

1. adj. antropic.
2. s. n. cuaternar (II).
 

antropoid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anthropoïde/s/)

1. adj. (despre maimuțe) care seamănă cu omul; antropomorf (I, 1).
2. s. n. pl. subordin de maimuțe superioare asemănătoare cu omul, lipsite de coadă; antropomorfe (II).
 

arabic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arabique)

1. arab (II).
2. gumă ~ă = substanță cleioasă din unele specii de salcâm exotic sau obținută pe cale sintetică, pentru lipit, apretat etc.
 

asamblare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (asambla)

1. acțiunea de a asambla.
2. (inform.) operația de traducere în limbaj de mașină a unui program de către asamblor (II).
 

astigmat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. astigmate, germ. Astigmat)

1. adj., s. m. f. astigmatic (II).
2. adj., s. n. (sistem optic) astigmatic.