Dictionar

cetonă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cétone)

1. denumire dată unei clase de compuși organici obținuți prin oxidarea alcoolilor secundari sau a hidrocarburilor.
 

acetonă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acétone)

1. derivat al cetonelor, lichid incolor, cu miros eteric, volatil, inflamabil, solvent pentru materii grase, lacuri și vopsele etc.
 

acidocetonă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acido-cétone)

1. corp care posedă deopotrivă funcția de acid și de cetonă.
 

bromoacetonă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bromacétone)

1. produs rezultat din acțiunea bromului asupra acetonei.
 

dicetonă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dicétone)

1. combinație chimică în moleculă cu două grupări cetonice.
 

metilcetonă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. méthylcétone)

1. organ compus lichid cu miros ca-racteristic; butană.
 

acetofenonă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acétophénone)

1. cetonă mixtă, lichid incolor cu miros aromatic, solubil în alcool și eter, folosit în industria parfumurilor.
 

ACETON-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. acéton-, cf. lat. acetum „oţet”)

1. „acetonă”.
 

acidocetonă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acido-cétone)

1. corp care posedă deopotrivă funcția de acid și de cetonă.
 

benzofenonă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. benzophénone)

1. cetonă aromatică formată prin distilarea benzoatului de calciu, substanță cristalizată, solubilă în alcool și eter.
 

butanonă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. butanone)

1. lichid inflamabil cu miros de acetonă, derivat din butan, folosit în industria chimică și farmaceutică.
 

cetoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cétose)

1. monozaharid care conține o grupare cetonică în moleculă.
2. stare patologică datorată unui exces de cetonă în organism.