Dictionar

acetabul

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. acétabule, lat. acetabulum)

1. (anat.) cavitate a osului iliac în care se articulează capul femurului; cotil.
2. excavație a unei cochilii în care stă fixat animalul.
 

balan 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. balane, lat. balanus)

1. mic crustaceu fixat pe rocile litorale sau pe cochilii.
 

briozoare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bryozoaires)

1. pl. clasă de mici nevertebrate acvatice cu aspect de mușchi de pământ, care trăiesc în colonii fixate de alge, cochilii sau roci.
 

cretă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. creta)

1. carbonat de calciu natural, format din cochiliile unor animale marine foarte mici.
2. bucată din această materie, pentru scris pe o tablă neagră.
 

diatomit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diatomite)

1. rocă organogenă silicioasă prin sedimentarea cochiliilor de diatomee; tripoli, kiselgur.
 

disodont, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dysodonte)

1. (despre țâțâna unei cochilii) cu dinții reduși până la dispariție.