OK
X
confient, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. confiant)
1.
care
are
încredere
în
cineva
sau
ceva;
încrezător.
2.
care
exprimă
confianță,
încredere.
3.
(var.)
confiant.
4.
(antonime)
anxios,
circumspect.
confiență
Parte de vorbire:
s.f. (franțuzism învechit)
Etimologie: (fr. confiance)
1.
credință
spontană
sau
dobândită
în
valoarea
morală,
emoțională,
profesională
a
altei
persoane,
pe
care
o
credem
incapabilă
de
înșelăciune,
trădare
sau
incompetență;
sentiment
de
siguranță
vizavi
de
cineva
sau
de
ceva;
încredere
în
cineva.
2.
(var.)
confianță,
conființă.
3.
(antonim)
mefiență.