Dictionar

declinație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déclination, lat. declinatio)

1. unghi între direcția unui astru și planul ecuatorial.
2. ~ magnetică = unghiul dintre direcția nordului magnetic și meridianul geografic al unui loc.
 

agonă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agone)

1. linie care unește punctele de pe glob cu declinație magnetică zero.
 

agonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. agonisch)

1. referitor la agonie; care este în agonie.
2. (fiz.) curbă ~ă = linie de declinație magnetică zero; agonă.
 

declinator

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. déclinatoire)

1. busolă pentru determinarea declinației magnetice.
2. busolă folosită în topografie pentru a orienta un plan în raport cu direcția nord-sud.
 

declinograf

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. déclinographe)

1. aparat cu care se măsoară variația declinației magnetice; declinometru înregistrator.
 

declinometru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déclinomètre)

1. aparat pentru măsurarea declinației magnetice.
 

izogon, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. isogone)

1. adj. cu muchii asemănătoare sau identice.
2. (despre corpuri geometrice) cu unghiuri egale.
3. s. f. linie care unește punctele terestre cu aceeași declinație magnetică.