OK
X
penibil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. pénible)
1.
care
provoacă
o
impresie
neplăcută;
supărător,
jenant.
penibilitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. pénibilité)
1.
caracterul
a
ceea
ce
este
penibil.
autofonie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. autophonie)
1.
rezonanță
penibilă
și
obsedantă
a
propriei
voci.
cenestopatie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. cénestopathie)
1.
senzație
penibilă,
cu
localizare
difuză
în
diferite
regiuni
ale
corpului
sau
organelor
interne.
jenă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. gêne)
1.
sfială
produsă
de
o
situație
penibilă.
2.
constrângere
supărătoare;
situație
neplăcută.
3.
~
financiară
=
lipsă
de
bani;
criză
financiară
ușoară.
4.
senzație
supărătoare.
penibilitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. pénibilité)
1.
caracterul
a
ceea
ce
este
penibil.
psihotaxie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (psiho- + -taxie2)
1.
tendință
de
adaptare
a
omului
prin
căutarea
situațiilor
agreabile
și
evitarea
celor
penibile.
tortuos, -oasă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. tortueux, lat. tortuosus)
1.
răsucit
în
spirală;
cu
curbe
repezi.
2.
(fig.;
despre
exprimare,
gândire)
întortocheat,
încâlcit,
complicat;
penibil.
3.
(fig.;
despre
acțiuni,
fapte)
ascuns,
viclean.