Dictionar

aerodină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérodyne)

1. vehicul aerian mai greu decât aerul.
 

aerodinam

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (aerodinamic)

1. tren automotor cu formă aerodinamică.
 

aerodinamic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérodynamique)

1. adj. referitor la aerodinamică.
2. (despre vehicule sau profilul lor) construit în așa fel, încât să întâmpine la înaintare o rezistență minimă la frecarea cu aerul.
3. s. f. ramură a mecanicii fluidelor care studiază mișcarea corpurilor într-un mediu gazos.
 

aerodinamician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. aérodynamicien)

1. specialist în aerodinamică.
2. (aeronautică) inginer care proiectează, dezvoltă și îmbunătățește profilurile vehiculelor propulsate în spațiul aerian.
 

aerodinam

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (aerodinamic)

1. tren automotor cu formă aerodinamică.
 

aerodinamic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérodynamique)

1. adj. referitor la aerodinamică.
2. (despre vehicule sau profilul lor) construit în așa fel, încât să întâmpine la înaintare o rezistență minimă la frecarea cu aerul.
3. s. f. ramură a mecanicii fluidelor care studiază mișcarea corpurilor într-un mediu gazos.
 

aerodinamician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. aérodynamicien)

1. specialist în aerodinamică.
2. (aeronautică) inginer care proiectează, dezvoltă și îmbunătățește profilurile vehiculelor propulsate în spațiul aerian.
 

aeroelasticitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aéroélasticité)

1. ramură a fizicii care studiază corpurile solide elastice sub acțiunea forțelor aerodinamice.
 

aerofrână

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. aérofrein)

1. (tehnologie) dispozitiv de frânare care utilizează rezistența pe care aerul o opune înaintării; frână aerodinamică.
 

aerotermic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérothermique)

1. referitor la aerodinamică și termodinamică.