înspăimântătură
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Etimologie: (înspăimânta + -[ă]tură)
Etimologie: (înspăimânta + -[ă]tură)
1. înfricoșare, spaimă, (înv.) spăimântătură.
2. (med. populară) boală provenită din spaimă; (pop.) sperietură, (înv.) spăimântătură, (reg.) spăimat.