Dictionar

cenzura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. censurer)

1. a aplica măsuri de cenzură; (p. ext.) a interzice (o publicație).
2. (fig.) a supraveghea (moravurile).
3. a adopta o moțiune de cenzură.
4. a pronunța o sancțiune împotriva cuiva; a blama, a dezaproba; a condamna.
 

cenzură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. censure, lat. censura)

1. demnitatea și funcția de cenzor (1).
2. control exercitat de anumite organe ale unui stat asupra publicațiilor, spectacolelor, emisiunilor și, în timp de război, asupra corespondenței trimise prin poștă; organ care exercită acest control.
3. funcție psihologică care, în teoria lui Freud, refulează în inconștient dorințele neconforme cu convențiile sociale.
4. critică, blam public.
 

autocenzura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. s’autocensurer)

1. refl. a-și cenzura propriile gânduri, acțiuni.
 

autocenzură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autocensure)

1. cenzură asupra propriului text.
 

cenzurabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. censurable)

1. care poate fi cenzurat.
2. care riscă sau care merită să fie cenzurat.
 

cenzurant, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f. (înv.)  
Etimologie: (germ. Zensurant)

1. persoană care examinează lucrările scrise la un examen; persoană responsabilă cu supravegherea studiilor și menținerea ordinii și disciplinei într-un liceu; cenzor.
2. (var.) censurant.
 

cenzurare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. cenzura)

1. acțiunea de a cenzura; cenzurat.
2. aplicare a cenzurii; criticare (publică).
3. exercitare a funcției de cenzor.
 

cenzurat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (vb. cenzura)

1. care a fost supus cenzurii.
2. (științe jur.) cercetat; examinat.
3. (var.) censurat.
 

autocenzura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. s’autocensurer)

1. refl. a-și cenzura propriile gânduri, acțiuni.
 

autocenzură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autocensure)

1. cenzură asupra propriului text.
 

cenzor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. censor, fr. censeur)

1. magistrat în vechea Romă care efectua recensământul cetățenilor și al averilor acestora și supraveghea moravurile.
2. persoană care are sarcina de a cenzura tipăriturile, publicațiile, corespondența.
3. cel care verifică gestiunea unei întreprinderi, bănci, societăți etc.
 

cenzura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. censurer)

1. a aplica măsuri de cenzură; (p. ext.) a interzice (o publicație).
2. (fig.) a supraveghea (moravurile).
3. a adopta o moțiune de cenzură.
4. a pronunța o sancțiune împotriva cuiva; a blama, a dezaproba; a condamna.
 

cenzurabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. censurable)

1. care poate fi cenzurat.
2. care riscă sau care merită să fie cenzurat.
 

croșetare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (I. croşetă; II. vb. croșeta)

1. I. punere în croșete (paranteze drepte) a unor cuvinte sau porțiuni de text (folosit de cenzură).
2. II. acțiunea de a croșeta; croșetat.