Dictionar

absurd, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admițând un raționament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.
 

acvilin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aquilin, lat. aquilinus)

1. care amintește de acvilă.
2. califică un nas fin și curbat ca ciocul de vultur.
3. nas ~ = nas coroiat.
4. privire ~ă = privire pătrunzătoare.
 

angustirostru, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. angustirostre)

1. (despre păsări) cu ciocul îngust.
 

becață

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. bécasse)

1. pasăre migratoare de baltă, cu ciocul și picioarele lungi, gustoasă; becațină.
 

becațină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. bécassine)

1. (ornit.) pasăre limicolă migratoare înrudită cu becața, dar mult mai mică și cu ciocul foarte lung.
 

calao

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calao)

1. pasăre din Asia, Africa și Oceania, cu ciocul având un apendice încovoiat; pasăre-rinocer.