Dictionar

absurd, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admițând un raționament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.
 

acenestezie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. acenesthesia)

1. absența sentimentului de existență fizică, în demențe.
 

angoasă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. angoisse)

1. neliniște, tulburare cauzată de o teamă puternică fără obiect real, concret, adesea patologică.
2. (fil.) sentimentul înstrăinării omului; conștiința condiției umane de ființă muritoare.
3. (med.) stare provocată de contracția regiunii epigastrice, însoțită de mari dificultăți respiratorii și de tristețe excesivă.
 

bacovianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (bacovian + -ism)

1. caracteristică a poeziei lui Bacovia, care exprimă sentimentul izolării, o nostalgie incurabilă, monotonia vieții citadine, obsesia morții, nevroze și plictisul halucinant al periferiei provinciale.
 

consensual, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. consensuel)

1. bazat pe consens, care a fost acceptat de marea majoritate; care se face cu asentimentul tuturor părților.
2. (drept) care se formează prin acordul părților.
3. (jur.) contract ~ = contract care se încheie prin simplul acord al părților.
4. uniune ~ă = conviețuire a unui cuplu fără îndeplinirea formelor legale de căsătorie; concubinaj.
5. (antonim) conflictual.
 

cronoataxie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (crono- + ataxie)

1. pierdere a sentimentului scurgerii timpului.