Dictionar

configurațional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. configurational)

1. despre sau aparținând unei configurații; configurativ.
2. care provine dintr-o configurație; configurativ.
 

configuraționism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. configurationism)

1. concepție în psihologia structuralistă potrivit căreia în învățarea citirii și scrierii cuvintelor copilul prinde totul în forme întregi, în structuri; gestaltism.
 

configuraționist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (engl. configurationist)

1. I. referitor la configuraționism, curent al psihologiei moderne apărut în Germania la începutul secolului al XX-lea.
2. II. adept al configuraționismului.
 

configurativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. configuratif, engl. configurative)

1. referitor la configurație; configurațional.
2. care provine dintr-o configurație; configurațional.
3. care aparține configurației; configurațional.
 

configuraționist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (engl. configurationist)

1. I. referitor la configuraționism, curent al psihologiei moderne apărut în Germania la începutul secolului al XX-lea.
2. II. adept al configuraționismului.
 

gestaltism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gestaltisme)

1. concepție psihologică potrivit căreia fenomenele psihice reprezintă structuri, configurații integrale, realități primordiale ireductibile la o simplă însumare a elementelor componente; configuraționism, structuralism (3).
 

configurație; înfățișare; formă

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT configuratio
2. FR configuration; forme
3. EN configuration; shape
4. DE Konfiguration; Gestalt
5. RU конфиrурaция; очертaние
6. HU alak, alkat