Dictionar

provocare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (provoca)

1. acțiunea de a provoca.
2. (jur.) aducere a cuiva, prin diverse acțiuni ilicite, într-o stare de tulburare sau emoție favorabilă comiterii unei infracțiuni.
3. producere artificială a unei boli, a unui avort.
 

agresa

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. agresser)

1. a ataca fără provocare, violent și brusc, o persoană sau mai multe; a comite o agresiune.
 

alergografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allergographie)

1. metodă de testare a alergiei prin provocarea de diverse reacții.
 

eutanasie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. euthanasie, gr. euthanasia)

1. moarte ușoară, fără dureri.
2. provocare de către medic a morții unui bolnav incurabil, pentru a-i curma suferințele. 3. sacrificare, prin procedee rapide, nedureroase, a animalelor bolnave.
 

fotochineză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. photokinèse)

1. (biol.) provocare a mișcării unui organ(ism) prin schimbarea bruscă a intensității luminii.
 

fraudă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fraude, lat. fraus, -dis)

1. act de rea-credință cu scop de profit, prin provocarea unei pagube; hoție.
2. sumă sustrasă.
 

inițiere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (iniţia)

1. acțiunea de a (se) iniția.
2. provocare a unei explozii, a unei reacții cu ajutorul impulsului inițial.